
Proiectul urmărește realizarea celei de-a patra runde a Social Cohesion Survey in the context of the Ukrainian humanitarian crisis, cu scopul de a actualiza și extinde baza de date privind coeziunea socială dintre cetățenii români și refugiații ucraineni aflați în România.
Studiul va genera date cantitative comparabile cu rundele anterioare și va analiza modul în care au evoluat percepțiile românilor față de refugiații ucraineni, precum și experiențele refugiaților în raport cu siguranța, apartenența, accesul la servicii și interacțiunile cu comunitățile locale. Proiectul urmărește să surprindă dinamici sociale relevante, inclusiv încrederea interpersonală și instituțională, empatia, percepția asupra siguranței, deschiderea față de diversitate și sentimentul de apartenență comunitară.
Rezultatele vor sprijini UNICEF, actorii umanitari, factorii de decizie și organizațiile comunitare în formularea unor intervenții, campanii și politici publice care să consolideze coeziunea socială, să reducă tensiunile și să susțină integrarea refugiaților ucraineni în România.
min. 1.000
Chestionare validate cu cetățeni româniEșantion național, cu stratificare pe regiune, mediu de rezidență, vârstă și gen.
500
Chestionare validate cu refugiați ucraineni – chestionar standardComponentă dedicată experiențelor și percepțiilor refugiaților ucraineni.
500
Chestionare validate cu refugiați ucraineni – chestionar proiectivComponentă proiectivă destinată reducerii biasului dezirabilității sociale.
2
Grupuri principale vizateCetățeni români și refugiați ucraineni aflați în România.
1
Raport metodologicDocument privind metodologia, instrumentele, eșantionarea și planul de analiză.
1 + 1
Raport final de studiu și prezentare PowerPointLivrabile finale în limba engleză, cu rezultate, concluzii și recomandări.
Proiectul urmărește generarea de date cantitative relevante și comparabile privind relația dintre comunitățile gazdă din România și refugiații ucraineni, în contextul prelungirii crizei umanitare și al schimbărilor sociale, politice și economice recente. Obiectivele principale sunt:
Prin implementarea proiectului sunt asumate următoarele rezultate principale:
Raportul Runda 4, realizat în 2025, revine asupra temei coeziunii sociale la peste trei ani de la începutul războiului din Ucraina și analizează modul în care relația dintre comunitățile românești și persoanele strămutate din Ucraina a evoluat în timp. Studiul include atât perspectiva populației din România, cât și perspectiva refugiaților ucraineni, abordând teme precum integrarea, apartenența comunitară, accesul la servicii, sprijinul instituțional, percepțiile privind echitatea și oboseala informațională. Rezultatele arată că integrarea a avansat, dar rămâne un proces incomplet: românii își păstrează o anumită deschidere, însă aceasta este influențată de constrângeri economice și de suprasaturarea informațională, în timp ce persoanele refugiate își construiesc treptat legături locale, dar continuă să întâmpine dificultăți legate de limbă, ocupare și acces egal la servicii.
Nu există anunțuri asociate momentan.
Alătură-te unei comunități de profesioniști și specialiști care susțin misiunea ARPS și contribuie la dezvoltarea inițiativelor asociației. Ca membru, poți participa la activități, consultări, proiecte și grupuri de lucru, în funcție de experiența și disponibilitatea ta.
Înscrie-te acumAi o idee, o întrebare sau o propunere de colaborare? Scrie-ne și hai să vedem cum putem construi împreună proiecte, parteneriate sau inițiative relevante pentru sănătatea și dezvoltarea comunităților.
Contactează-ne